Ma plimb pe coridoarele mintii mele,printre amintiri inecate-n praf.Ma-nvart si ma prefac intr-un fum gros si gri,cu un parfum ce intra in minte. Prin nebunia mea,iti trimit scrisoare.O foaie galbena,veche,cu randuri scrise cu cerneala rosie,ce vorbesc despre viata mea.Sunt randuri sterse si aproape indescifrabile,intr-un limbaj cunoscut doar de tine.
Am ars scrisoarea de cateva ori pana acum,fara sa cunosc motivul pentru care faceam asta.Priveam cum se desface in bucati mici si se sfarama,iar flacarile se stingeau singure,parca si ele ranite cu indiferenta.
Nu voiam sa indrept scrisoarea catre cer si sa o las sa pluteasca usor,lasandu-se purtata de vant,pana ce ajungea la tine.Vantul mi-a fost intotdeauna complice,stiai?
Dar nu si de data asta.Acum voiam sa vin eu la tine si sa ti-o inmanez.Voiam sa te privesc in ochi si sa citesc toate minciunile ce-si facusera cuib in mintea ta .Sa te privesc in ochi si sa-ti studiez in amanunt sufletul.E oare el acolo?
N-as fi vrut sa-mi muncesc mintea cu tot felul de scrisori cu randuri sterse si rescrise,ca sa-ti spun ce aveam de spus.Voiam sa nu citesti de pe foaie vorbele mele,ci voiam sa le auzi rostite de vocea mea.Sa auzi fiecare sunet cum urca si coboara,in functie de gravitate. Voiam sa vad cum tresari si incerci incurcat sa-mi spui ceva .Dar eu ma simteam din ce in ce mai usurata c-am reusit sa scap de toate gandurile ce-mi macinau mintea si ma tarau spre nebunie,legandu-ma in lanturi.
Am ars scrisoarea de cateva ori pana acum,fara sa cunosc motivul pentru care faceam asta.Priveam cum se desface in bucati mici si se sfarama,iar flacarile se stingeau singure,parca si ele ranite cu indiferenta.
Nu voiam sa indrept scrisoarea catre cer si sa o las sa pluteasca usor,lasandu-se purtata de vant,pana ce ajungea la tine.Vantul mi-a fost intotdeauna complice,stiai?
Dar nu si de data asta.Acum voiam sa vin eu la tine si sa ti-o inmanez.Voiam sa te privesc in ochi si sa citesc toate minciunile ce-si facusera cuib in mintea ta .Sa te privesc in ochi si sa-ti studiez in amanunt sufletul.E oare el acolo?
N-as fi vrut sa-mi muncesc mintea cu tot felul de scrisori cu randuri sterse si rescrise,ca sa-ti spun ce aveam de spus.Voiam sa nu citesti de pe foaie vorbele mele,ci voiam sa le auzi rostite de vocea mea.Sa auzi fiecare sunet cum urca si coboara,in functie de gravitate. Voiam sa vad cum tresari si incerci incurcat sa-mi spui ceva .Dar eu ma simteam din ce in ce mai usurata c-am reusit sa scap de toate gandurile ce-mi macinau mintea si ma tarau spre nebunie,legandu-ma in lanturi.
Vocea mea insotita de ecoul care devine singurul meu raspuns. Ma pierd din nou in acelas vis negru,ce-mi devine cosmar fara iesire. Mana mea nu poate atinge nimic inafara peretelui ce devine din ce in ce mai stramt,lasandu-ma fara aer. Ma sufoc in labirindul cladit de un blestem atat de vechi si incerc sa-mi eliberez sufletul din stransoarea ce-l ucide lent si foarte crud. Scaparea ramanand imposibila,incetinirea sfarsitului sau poate stoparea durerii,ar fi singurele solutii de a-mi alunga nelinistea si amestecul de sentimente ce nu-l mai pot controla,el reusind astfel sa puna stapanire pe mine,pe sufletul meu oricum slabit.
Oare al meu e sangele ce coloreaza podeaua murdara?Ale mele-s lacrimile ce-mi curata obrazul? Oare acesta e sfarsitul meu?Sau al cosmarului ce-l traiesc din nou si din nou? Oare am invins imposibilul?M-am luptat cu destinul pe care nu l-am vrut nici o clipa si..am castigat?Eu?Eu am castigat oare?Nu..AM PIERDUT.
Eu n-am sfarsit.Eu,nu ma sfaram,nu ma scurg,nu putrezesc.
Eu nu mor,eu nu traiesc.
Sunt mai mult de atat.Mai mult decat o existenta banala.Sunt nimic.
Iar tu?
Cine esti tu?Doar o parte neinsemnata din intreg.O mica piesa intr-un puzzle fara sfarsit.
Asculta-ma.Atat iti cer.Asculta-ma caci,terminand cu viata ta, ma ucizi si pe mine.
Nimeni nu stie sa ucida cum o faci tu: incet..in decursul trecerii timpului.
Asculta-ma!.Asculta-ma si nu pleca!
Sufletul tau imi ajuta inima sa bata.
Bataile ritmice ale inimii tale imi completeaza melodia vietii,iar amintirea ta ma hraneste.
Picteaza-mi sufletul in culorile inimii tale.
Da-mi din viata ta si ajuta-ma sa respir.
Rupe din carnea ta si fa-ma sa ma ridic.
Da-mi tot ce ai!
Da-mi culoarea inimii tale.Da-mi aripi sa nu mai pun piciorul pe pamant.
Nu ma mai lasa sa alung tristetea in cercuri de fum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu