Dă-mi totul şi înca puţin

Regrete? 

Niciodată. Ce e rău e experienţă 

Trebuie să existe nevoia să fi puternic.

Am uitat de mult gustul.

Aştept.Aş da orice ca să nu aiba loc.Ce puţine sunt fiinţele pe care le pot aştepta fără gânduri ascunse şi fără groază.E atâta dezordine în mintea mea.Astept să vii să-mi faci curățenie.Am găsit foarte puţin "bine" în fiinţele umane.Cei mai mulţi sunt gunoaie.

Asta este ceva ce nu poţi să spui cu voce tare dar eu le spun tuturor iar majoritatea cred că glumesc iar restul se mint că ma urăsc când adevărul este că sunt atât de prefăcuţi şi josnici moral încât nici măcar faptul că mă urăsc nu este real.

Sunt un exemplu groaznic pentru societate.Prefer să-mi beau minţile de fiecare dată când simt un fior de raţiune.

 Şi să plec .

Dacă primeşti o hârtie gata liniată, scrie pe                                                                   verso.

pai si.... nimic.

Nici nu mai stiam la ce ma uit..

Nu simteam niciun fel de suferinta, nu aveam nici-o rana nevindecata ce pulsa dureros inauntrul meu; nu aveam regrete, nu imi era teama. 

Eram goala de sentimente. Si tocmai de aceea eram asa. 

Tanjeam inauntrul meu dupa o simtire, cat de mica, dar era zadarnic. Nicio licarire de speranta nu reusi sa patrunda in adancul pustietatii sufletului meu. 

Era starea continua de purgatoriu, de resemnare, de goliciune.

Era inutil. Nu rezolvam nimic. Nu faceam nimic ca sa schimb nimicul. Nu. 

Liniste. Reusisem? Iluzie.

Am simtit radacinile cugetarilor mele bine infipte in ratiune

Noiembrie

Va rog!

Opriti timpul pentru o clipa.
Ma intrebi cine sunt?Chiar vrei sa stii cine sunt?Ar fi perfecta replica " Iti spun.Dar apoi va trebui sa te ucid". Perfecta,dar in acelasi timp inutila.
Pentru ca sunt deja o criminala! Nu mai stiu cum am ajuns sa-mi otravesc gandirea intr-un fel atat de morbid si cum am mers atat de departe.
Parca mi-am sugrumat destinul, l-am sufocat,i-am inabusit caile sale intortocheate. Am pus pistolul la tampla lui si l-am obligat sa ma urmeze el pe mine,nu invers, cum ar fi fost normal si poate chiar sanatos. Am mers mana in mana cu ceilalti ucigasi de suflete si am invatat tot ce tine de tactica.E complicat,sa stii! Nu gasesti pe orice drum un instructor destul de priceput in ale sufletului.
Mi-am dat demisia din slujba mea.Chiar daca parea perfect,singura ucisa de mii si mii de ori,eram eu.Ceea ce incercam sa fac,era simplu.
Foloseam totul ca pe un scut, si astfel am reusit sa supravietuiesc atata timp.
Totusi am renuntat,dar nu stiu cum am sa supravietuiesc.Nu stiu cum am sa pasesc in lumea asta,fara sa simt nevoia de a ma hrani cu caldura unui suflet.Sunt ca un vampir,vezi? 
Ma gandesc,oare de ce am impresia ca detin puterea asupra timpului?Ca doar prin miscarea acelor de ceasornic il pot face sa mai stea putin,il pot impinge inapoi?
Azi timpul trece mai repede.Alearga,chiar.Timpul ma fugareste si-mi fura abilitatea de a observa ce se intampla in jurul meu.Sunt atat de suparata,incat as putea incepe o adevarata revolta impotriva lui.
Alteori insa,din tot egoismul si rautatea mea,mi-as injunghia viata in spate,doar ca sa imi culeg apoi zilele de pe asfaltul incins. Sunt un criminal de meserie, mai conteaza victima?

Am invatat nu intodeauna sa ripostez ci sa dau prima foc, pentru toti ceilalti eu nu am un trecut. Cui ii pasa daca ai avut un trecut incert sau nu ?!
Daca vreau sa fiu mintita sa ma mint singura, daca vreau sa iert sa ma iert singura , daca vreau sa tip sa urlu la mine iar daca vreau sa urasc sa ma urasc singura.
Timpul nu ofera niciodata timp.

O fac bucati si a doua zi o voi lipi daca e nevoie. Si inima si viata!




Brusc am hotarat sa poestez dupa o lunga pauza.

GG time. Cry time

"Blair: Dan is my best friend and when we're together it's great. I feel strong and safe. Except in a room.

Eleanor: And with Chuck?

Blair: I'm vulnerable. He's devastated me, but he's also made me happier than I've ever been. I just don't know which kind of love is better."

Critică la adresa unui nimeni.

Fiţi liniştiţi, mintea mea îl are în istorie. De altfel dacă amorul-propriu al domnului anonim ar fi flatat de faptul că îl am în vedere, dacă din întamplare - ceea ce e foarte greu de crezut -,  şi-ar face vre-o iluzie despre valoare lui, ar fi bine să şi-o scoată din minte!

Să nu-şi imagineze că dacă a îngăduit orori în interiorul meu se va ridica vreodată la înăltimea marilor criminali ai sufletului.Am făcut rău că l-am apropiat chiar şi cu gândul de aceşti oameni. Nu! Deşi a comis crime uriaşe, va rămâne un meschin.Niciodată nu va fi altceva decât asasinul care a sugrumat pe timp de noapte, omul care mi-a îmbătat sufletul nu cu glorie, ci cu alcool.Indivizilor de teapa lui măreţia de a se apropia de sufletul meu le este refuzată pe toată linia, până şi în infamie.

Fuga până la capătul Pământului este nimic în comparaţie cu ceea ce pot face EU!  Îl ucid înainte de a intra: iată-i întreg destinul!

Dar va fi oare judecat mai îngăduitor? Deloc. Dispreţul nu îmblânzeşte furia, va rămâne ridicol.Atâta tot.

Marilor gânditori le place să biciuiască pe marii despoţi şi câteodată chiar îi fac ceva mai mari, spre a părea demni de furia lor.

Dar ce ar putea face inima cu un asemenea personaj? Iată-mă atingând, chiar şi pe un plan secund, miezul existenţei mele şi, ca întodeauna, gândul mi se întoarce înapoi, la vremea inocenţei pierudute, când am săvârşit prima infamie...

Titlul acestui post este cât se poate de nimerit, iar eu sunt cât se poate de NEironică.

A revenit la vechile ei obiceiuri.

Ce îi mai rămânea de făcut? Să lupte!...

Cu ea însăşi, pentru ea, bazându-se pe forţele proprii.  Nimeni nu ar fi putut să o ajute, nu dorea ca oamenii să o compătimească.  Nu poţi compătimi pe cineva dacă nu ştii ce simte cu adevărat.  Nu poţi ştii ce simte cu adevărat dacă nu eşti ea.

Numai ea se putea compatimi pe sine şi era ultimul lucru pe care şi-l dorea.  Să-şi plângă de milă? Nu mai avea nimic de arătat, de fapt, toate resursele ei erau epuizate.

Şi dacă ar fi avut, ce? Ar fi putut să şi cumpere fericirea? Nu îşi mai amintea nici că ar fi putut să parieze cândva pe întreaga sa fiinţă.

Că nu există loc îndeajuns încât să încapă şi un final.

Cu siguranţă s-a lăsat bătuta în faţa uitării, a uitat să mai lupte sau pentru ea lupta a fost prea banală ca să fie purtată...
E plină de trecut.