Dă-mi totul şi înca puţin

Regrete? 

Niciodată. Ce e rău e experienţă 

Trebuie să existe nevoia să fi puternic.

Am uitat de mult gustul.

Aştept.Aş da orice ca să nu aiba loc.Ce puţine sunt fiinţele pe care le pot aştepta fără gânduri ascunse şi fără groază.E atâta dezordine în mintea mea.Astept să vii să-mi faci curățenie.Am găsit foarte puţin "bine" în fiinţele umane.Cei mai mulţi sunt gunoaie.

Asta este ceva ce nu poţi să spui cu voce tare dar eu le spun tuturor iar majoritatea cred că glumesc iar restul se mint că ma urăsc când adevărul este că sunt atât de prefăcuţi şi josnici moral încât nici măcar faptul că mă urăsc nu este real.

Sunt un exemplu groaznic pentru societate.Prefer să-mi beau minţile de fiecare dată când simt un fior de raţiune.

 Şi să plec .

Dacă primeşti o hârtie gata liniată, scrie pe                                                                   verso.

pai si.... nimic.

Nici nu mai stiam la ce ma uit..

Nu simteam niciun fel de suferinta, nu aveam nici-o rana nevindecata ce pulsa dureros inauntrul meu; nu aveam regrete, nu imi era teama. 

Eram goala de sentimente. Si tocmai de aceea eram asa. 

Tanjeam inauntrul meu dupa o simtire, cat de mica, dar era zadarnic. Nicio licarire de speranta nu reusi sa patrunda in adancul pustietatii sufletului meu. 

Era starea continua de purgatoriu, de resemnare, de goliciune.

Era inutil. Nu rezolvam nimic. Nu faceam nimic ca sa schimb nimicul. Nu. 

Liniste. Reusisem? Iluzie.

Am simtit radacinile cugetarilor mele bine infipte in ratiune

Noiembrie

Va rog!

Opriti timpul pentru o clipa.
Ma intrebi cine sunt?Chiar vrei sa stii cine sunt?Ar fi perfecta replica " Iti spun.Dar apoi va trebui sa te ucid". Perfecta,dar in acelasi timp inutila.
Pentru ca sunt deja o criminala! Nu mai stiu cum am ajuns sa-mi otravesc gandirea intr-un fel atat de morbid si cum am mers atat de departe.
Parca mi-am sugrumat destinul, l-am sufocat,i-am inabusit caile sale intortocheate. Am pus pistolul la tampla lui si l-am obligat sa ma urmeze el pe mine,nu invers, cum ar fi fost normal si poate chiar sanatos. Am mers mana in mana cu ceilalti ucigasi de suflete si am invatat tot ce tine de tactica.E complicat,sa stii! Nu gasesti pe orice drum un instructor destul de priceput in ale sufletului.
Mi-am dat demisia din slujba mea.Chiar daca parea perfect,singura ucisa de mii si mii de ori,eram eu.Ceea ce incercam sa fac,era simplu.
Foloseam totul ca pe un scut, si astfel am reusit sa supravietuiesc atata timp.
Totusi am renuntat,dar nu stiu cum am sa supravietuiesc.Nu stiu cum am sa pasesc in lumea asta,fara sa simt nevoia de a ma hrani cu caldura unui suflet.Sunt ca un vampir,vezi? 
Ma gandesc,oare de ce am impresia ca detin puterea asupra timpului?Ca doar prin miscarea acelor de ceasornic il pot face sa mai stea putin,il pot impinge inapoi?
Azi timpul trece mai repede.Alearga,chiar.Timpul ma fugareste si-mi fura abilitatea de a observa ce se intampla in jurul meu.Sunt atat de suparata,incat as putea incepe o adevarata revolta impotriva lui.
Alteori insa,din tot egoismul si rautatea mea,mi-as injunghia viata in spate,doar ca sa imi culeg apoi zilele de pe asfaltul incins. Sunt un criminal de meserie, mai conteaza victima?

Am invatat nu intodeauna sa ripostez ci sa dau prima foc, pentru toti ceilalti eu nu am un trecut. Cui ii pasa daca ai avut un trecut incert sau nu ?!
Daca vreau sa fiu mintita sa ma mint singura, daca vreau sa iert sa ma iert singura , daca vreau sa tip sa urlu la mine iar daca vreau sa urasc sa ma urasc singura.
Timpul nu ofera niciodata timp.

O fac bucati si a doua zi o voi lipi daca e nevoie. Si inima si viata!




Brusc am hotarat sa poestez dupa o lunga pauza.