Nu simteam niciun fel de suferinta, nu aveam nici-o rana nevindecata ce pulsa dureros inauntrul meu; nu aveam regrete, nu imi era teama.
Eram goala de sentimente. Si tocmai de aceea eram asa.
Tanjeam inauntrul meu dupa o simtire, cat de mica, dar era zadarnic. Nicio licarire de speranta nu reusi sa patrunda in adancul pustietatii sufletului meu.
Era starea continua de purgatoriu, de resemnare, de goliciune.
Era inutil. Nu rezolvam nimic. Nu faceam nimic ca sa schimb nimicul. Nu.
Liniste. Reusisem? Iluzie.
Am simtit radacinile cugetarilor mele bine infipte in ratiune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu