Şi-mi pare atât de rău că nu-mi găsesc cuvintele,dar iată nişte simple idei, nişte propoziţii nefericite.
clipe pierdute prin aşternuturi.momente retrăite în continuu.aceleaşi personaje.situaţii diferite.discuţii fără sens.certuri aiurea.intimitate perfectă.zile la fel de perfecte.
Să-mi scrii chiar dacă nu iţi mai răspund chiar dacă plouă afară, eu voi fi tot aici
cu o cană de ceai într-o mană şi scrisoarea pe masă.
cu o cană de ceai într-o mană şi scrisoarea pe masă.
credeam că m-am regăsit deplin, când defapt fumul de ţigară şi necunoscutul trupurilor noastre se-adâncea tot mai mult în mine.
Dacă nu ai zburat niciodată,nu ai cum să ştii cât de fericit e un înger şi cât de uşor e să exişti acolo sus.E uşor dar zborul te duce departe de tine.Şi când vrei să te întorci realizezi că numai poţi că eşti prins acolo sus..dependent.
Îmi trebuie o viaţa întreagă să uit că ştiu să zbor ,îmi trebuie o eternitate să mă mint că numai vreau să zbor.
Soarta e un jeg pentru că n-ai ce-i face. Adică, orice-ai face, până la urmă tot o-ncurci. E ca scenariul unui film ai cărui actori suntem noi.
Problema e că scenaristul nostru, al tuturor, n-are nici urmă de talent. Nu ştie să scrie poveşti frumoase.
Vreau să opresc timpul în loc, şi nu vreau să sune a clişeu,dar chiar am nevoie de asta acum.
îmi aduc aminte cum mă scurgeam cu fiecare clipă cu fiecare suflare de vânt.
Şi-acum stau ca pe vremuri, într-o cameră micuţă privindu-mi linile mov de pe mâini ..Nu e nici o diferenţă..poate doar faptul că acum sunt mai puţin accentuate.. Cât le iubeam atunci..
Şi caut cu privirea micile semne de pe ele şi nu le găsesc..Numai există..Au dispărut.
Doar cele de la exterior.Căci în interiorul meu fiecare înţepătură va exista veşnic.
"Îmi pare rău pentru tot"
Te iubesc e un cuvânt prea mic.Uitasem că sunt dependentă de tine.
Astăzi am nevoie de sevraj ca mâine când îmi iau porţia să fiu convinsă că nu pot trăi fără tine.
Nu ştiu să iubesc.Ştiu doar să fiu dependentă.
