Sunt doar o gălăgie neobservată.

și cel mai mult mă sperie ideea că o să înnebunesc într-o zi.
că o să mă senilizez și nimic din jur nu o să mai conteze.
că o să uit tot.
să simt. să respect. să apreciez. să iubesc. 

10 mii de minute de întrebări
10 mii de minute de gânduri
10 mii de minute de răspunsuri
fără sens.un urlet de alarmă mă ridică din visare. ce crud e timpul.
și nimic nu se mai întoarce.
 

Dacă ar prinde glas agitația surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naștere: doliul acestei lumi (Emil Cioran)

Dependență.
Am închis ochii și m-am văzut pe mine. fericită.
Lângă, era el. îndrăgostitul cu ochi mari, nebuni.
Ciudat, am impresia că ne-am mai cunoscut cândva.  

Sângele meu a luat-o razna.
Încep să alerg şi eu cu el, nu mai am răbdare.Sar… sar… alerg.
Până la urmă obosesc. Încep din nou să merg în ritmul vocilor din mintea mea.
Mă pierd.

Pe trup am cultivat sentimente. Şi-am râs naiv.Am visat cum gândurile-mi creşteau din palme. Şi-mi urcau prin vene. Urcau, urcau, urcau….Am baut sângele timpului mort. Şi apoi l-am înviat.
Ma agăţam adesea de cuvinte.
Acum nu mai am timp.