Sa stergem lacrimile cu bucati de suflet.

Sunt tot eu.Eu..aceeasi...dintotdeauna.Stiu...nu ti-am mai zis demult ce simt cu adevarat .Mi-a fost frica sa o fac.Nu pentru tine,caci tu ai fi suportat orice ti-as fi zis eu vreodata,orice nebunie de la ora 2 noapte,ci pentru mine...Nu vreau sa te tin mereu in minte.Mie frica.Am plecat...departe...nu iti spun adresa...nici nu o stiu...si nici nu vreau...
Ce rost ar mai avea sa pierd nopti din moment ce tu pleci?De ce sa irosesc cerneala ? pentru continuarea unei povesti din care personajul lipseste? Povesti despre un abur pierdut, despre o idee, un vis sau o fantasma a trecutului? Personajul a disparut de mult, dar a fost pastrat viu printr-o obsesie fara sens.
E timpul sa imi ridic ochii din pamant.
Nu pot sta o vesnicie cu ochiii in pamant uitandu-ma dupa o floare ofilita.Ea poate reinflorii...sau nu.
E timpul sa îmi ridic ochii din pamânt.
E timpul sa închei acest capitol dar nu sunt atat de punternica incat sa pun punctul ala.Mai am atata cerneala..de ce sa pun doar un punct.Ce fac cu cerneala ramasa?!
Ma trezesc dimineata si cerneala s-a varsat peste ultimele rânduri scrise.
Închid coperta roasa de nisipul din clepsidra numit TIMP si o asez pe un raft, sus, în inima mea.
Poate peste ani o voi deschide, si ma voi întreba cine a varsat cerneala, prefacându-ma ca nu stiu sfârsitul pe care nu îl pot citi. Ma voi întrista poate, si voi lasa deoparte cartea, caci alt personaj ma va privi în ochi si îmi va zâmbi, nu mai frumos ca tine, dar va fi un zâmbet sincer.
De fapt vreau sa vars cerneala peste tot.De ce sa imi aduc aminte inceputul acela si lacrimile sa imi topeasca sufletu iar?Mai bine vars cerneala peste tot.
Acum sa varsam cerneala peste tot..De azi, ne-am pierdut.