Poate că nu sunt singura care nu ştie ce vrea.
Mă prinsese deja de mână, mă ţinea strâns, era rece precum un mort. Era mort pentru mine!
În momentul acela aş fi vrut să se transforme într-o ţigară, să o fumez şi să o arunc apoi, să uit de senzaţia fumului înecându-mi plămânii, să nu-mi mai amintesc vreodată de existenţa lui.
Dispreţuiam îndrăzneala cu care mă privea acum. La ce bun când a refuzat în tot acest timp să aibă curajul de a lăsa imaginea mea să-i invadeze mintea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu